Veți descoperi într-o singură călătorie, o regiune specială, prea verde ca să fie Spania, dar prea aridă ca să fie confundată cu Franța, un ținut numit Țara Bascilor, format din provincii istorice, situate atât în Spania cât și în Franța. Veți înțelege că dacă ceva defineşte Țara Bascilor, cu dimensiunea şi populația sa redusă, atunci acel „ceva” îl constituie caracterul complex al societății sale, un caleidoscop de realități de tot felul care se cristalizează într-o pronunțată identitate colectivă. Veți avea prilejul de a vedea de ce Țara Bascilor este prețuită pentru peisajele sale și pentru specificul cu totul aparte al culturii sale. Veți înțelege de ce bascii, care trăiesc într-un climat dur, în care doar Pirineii îi apără de vicisitudini, nu pot fi decât niște oameni aspri, care se numesc „euskaladau”, adică „cineva care vorbește limba euskara”. Vă veți convinge că bascii se individualizează prin vinurile roșii și seci, prin gastronomia în care piesa de rezistență este coada de taur, dar mai ales că pentru basci, cinstirea fiecărei rămășițe de tradiție a devenit religie și reprezintă un mod de a supraviețui. Și nu în ultimul rând, veți pătrunde în unicul univers spiritual din Lourdes, un minunat prilej de explorare lăuntrică, locul în care miracolele s-au întâmplat și continuă să se întâmple!
Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre
Va invitam Vă invităm să descoperiți mai multe detalii despre circuitul Țara Bascilor: Franța și Spania
Info insotitor: român și ghizi locali
Obiective natura: Oceanul Atlantic, Playa de la Concha, Stânca Fecioarei, Dealurile Monte Igueldo, Monte Urgull, Monte Ulia, Golful Concha
Obiective arta: Pamplona: Palatul Episcopal, Primăria, Muzeul Navarra, Teatrul Gayarre, Plaza de Castillo, Străzile pietonale Zapateria, San Anton și San Nicolas, Centrul medieval din Saint-Jean-Pied-de-Port;
Bayonne: Catedrala St. Marie, Cartierul Petit Bayonne;
Biarritz: Hotel du Palais, Cazinoul, Portul pescăresc, Rue de Vieux, Muzeul Mării, Villa Belza, Podul lui Gustave Eiffel;
San Sebastian: Palacio de Miramar, Fostul cazino din Belle Epoque, Catedralele Buen Pastor și Santa Maria, Paseo de Muelle;
Guernica: Casa de Juntas;
Vitoria-Gasteiz: Centrul vechi, Catedrala Santa Maria;
Bilbao: Podul Suspendat, Biserica Santiago, Centrul vechi Casco Viejo, Muzeul Guggenheim;
Logrono: Centrul vechi, Catedrala Santa Maria la Redonda, Biserica Santa Maria de Palacio, Hotel du Palais, Cazinoul, Portul pescăresc, Rue de Vieux, Muzeul Mării, Villa Belza,
San Sebastian: Palacio de Miramar, Fostul cazinou din Belle Epoque;
Vitoria-Gasteiz: Centrul vechi, Catedrala Santa Maria;
Obiective traditii: Pelerinaj în jurul catedralei din Lourdes, satul pitoresc Espelette
Obiective distractii: Cafe Iruna, Aquarium-ul din San Sebastian, degustarea celebrelor soiuri de vin produse în regiune la Bodegas Campo Viejo
Info tarif:
2080 1980 EURO / loc în cameră dublă
100 EURO/pers. REDUCERE până pe 20 Februarie - Early Booking
Supliment single: 490 EURO
Tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup minim de 20 turiști; pt. 15-19 turiști, tariful se va majora cu 150 euro/pers.
Nr minim de turisti: 20
Ghizi: Însotitor al Agentiei noastre
Ghizi locali
Mese: Mic dejun: 7
PROGRAMZiua 1. București – Frankfurt – Bilbao – Pamplona- Cazare: Pamplona la hotel 4*
- Transport: Avion
Autocar
- Obiective: Pamplona
- Descriere: Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 04:00 (în fața ghișeului de îmbarcare al companiei Lufthansa). Plecare spre Frankfurt cu compania Lufthansa, zbor LH 1423 (06:05 / 07:40), de unde se va pleca spre Bilbao cu zborul LH 1142 (11:10 / 13:20). După sosire ne vom îndrepta spre marele oraș al Pirineilor spanioli, Pamplona, vechea capitală a regatului Navarei, fondată de romani în anul 75 î.Hr. pe vechea așezare bască Iruna, care a păstrat aspectul unui vechi oraș fortificat, vestit pentru cursa stradală de tauri din cadrul Festivalului San Fermin. De asemenea, este renumit și datorită faptului că este considerat a fi locul de unde pleacă „El Camino del Norte”, ruta de 840 km a pelerinajului către Santiago de Compostella. Denumită Iruna în limba bască, Pamplona a căpătat faimă și grație lui Ernest Hemingway, care a descris în romanul „Fiesta” întrecerile cu tauri, desfășurate la evenimentul anual care atrage și în prezent sute de mii de vizitatori. Seara, veți putea urma exemplul lui Hemingway și să vă retrageți în splendida atmosferă a Cafe Iruna din Plaza de Castillo, iluminată de un frumos candelabru din sec. al XIX-lea. Cazare în Pamplona la hotel 4*.
Ziua 2. Pamplona – Saint-Jean-Pied-de-Port – Lourdes- Masa: Mic dejun
- Cazare: Lourdes la hotel 4*
- Transport: Autocar
- Obiective: Tur Pamplona:
Palatul Episcopal,
Primăria,
Muzeul Navarra,
Teatrul Gayarre,
Plaza de Castillo;
Saint-Jean-Pied-de-Port:
Centrul medieval;
Lourdes:
Biserica Notre-Dame de Lourdes
- Descriere: Mic dejun. Dimineața vom face un tur pietonal în centrul istoric al orașului Pamplona care va include vechile ziduri lângă care se ridică vechea catedrală, remarcabilă pentru elementele gotice delicat construite, Palatul Episcopal, Primăria, un elegant edificiu baroc, Muzeul Navarra, un fost spital din sec. al XVI-lea, Teatrul Gayarre, Plaza de Castillo, străzile pietonale Zapateria, San Anton și San Nicolas. Vom continua ziua descoperind de partea cealaltă a Pirineilor, în Franța, o altfel de Țară a Bascilor. Aici dealurile sunt mai verzi, iar micile localități oferă o imagine încântătoare prin culoarea ocru a pietrei de construcție folosită, provenită din roca muntelui. Pirineii sunt plini de locuri sacre, iar văile și peșterile încă se crede că sunt stăpânite de divinități protectoare. Vom face o primă oprire în Saint-Jean-Pied-de-Port, capitala provinciei basce franceze Basse-Navarre, considerat a fi locul de unde pleacă „Camino Frances”, ruta de 780 km a pelerinajului către Santiago de Compostella. După ce vom vizita centrul medieval ne vom îndrepta către unul dintre cele mai vizitate centre de pelerinaj din lume, Lourdes, situat în inima Pirineilor, care primește în fiecare an mai mult de 5 milioane de vizitatori din întreaga lume. Aici, Sfânta Fecioară Maria s-a înfățișat păstoriței Bernadette (canonizată ulterior), în apropierea grotei de unde a țâșnit un izvor după prima Sa apariție și unde i-a cerut să întemeieze o biserică. În prezent, Biserica Notre-Dame de Lourdes este unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj pentru creștini, izvorului atribuindu-i-se puteri miraculoase de tămăduire a bolilor, conform miilor de mărturii. O bazilică denumită Massabielle a fost construită pe piatra unde s-au petrecut miracolele. După vizitarea lăcașurilor sfinte ne vom caza, urmând ca seara, dacă veți dori, să vă alăturați pelerinilor veniți din toată lumea, pentru că, seară de seară, în jurul catedralei din Lourdes se revarsă un râu de lumină provenit de la flăcările lumânărilor purtate de miile de pelerini care își unesc pașii în procesiune și vocile în rugăciuni și în imnuri de slavă închinate Fecioarei Maria, care a ales acest loc pentru a transmite un mesaj de pocăință, credință și speranță. Cazare în Lourdes la hotel 4*.
Ziua 3. Lourdes – Espelette – Bayonne- Masa: Mic dejun
- Cazare: Bayonne/Biarritz la hotel 4*
- Transport: Autocar
- Obiective: Satul pitoresc Espelette;
Bayonne:
Catedrala St. Marie,
Cartierul Petit Bayonne
- Descriere: Mic dejun. Încărcați spiritual și cu multă speranță în suflet, vom părăsi meleagurile sfinte din Lourdes, urmând să descoperim în prima parte a zilei pitorești sate basce, ivite dintr-o dată de nicăieri, amplasate pe pante sau la poalele munților Pirinei. Îndreptându-ne către litoral, la poalele Pirineilor, ne vom opri în Espelette, satul faimos pentru celebrul său ardei roșu, Piment d’Espelette, unde vom vedea case pitorești, multe decorate cu ghirlande de ardei. Vom trece apoi prin sate cochete și vom ajunge în Bayonne, unul dintre cele mai importante orașe din Regiunea Bască. Vom vizita frumosul oraș care este nu numai capitala administrativă dar și cea culturală a Pays Basque, urmașul așezării romane Lapurdum, situat la aprox. 5 km distanță de apele Oceanului Atlantic. Predominanta influență bască o vom observa la locuințele construite parțial din lemn, cu tâmplărie pictată în nuanțele specifice zonei, respectiv verde și roșu. Vom admira Catedrala Sainte-Marie cu turnurile sale gemene, construită din piatră gălbuie, măcinată de vânt și timp și cheiurile de-a lungul râului Nive care oferă cele mai pitorești peisaje ale orașului, cu reședințe boltite din sec. al XVI-lea, din cartierului Petit Bayonne. Cazare în zona Bayonne-Biarritz la hotel 4*.
Ziua 4. Bayonne – Biarritz – Saint-Jean-de-Luz – San Sebastian- Masa: Mic dejun
- Cazare: San Sebastian la hotel 4*
- Transport: Autocar
- Obiective: Tur Biarritz:
Hotel du Palais,
Cazinoul,
Portul pescăresc,
Rue de Vieux ,
Muzeul Mării,
Villa Belza,
Stânca Fecioarei;
Tur San Sebastian:
Playa de la Concha,
Palacio de Miramar,
Fostul Cazino din Belle Epoque
- Descriere: Mic dejun. Vom începe această zi cu vizitarea orașului Biarritz, situat în Golful Biscay, la o distanță de 35 km față de granița cu Spania, destinație căutată de-a lungul timpului de către reprezentanții familiilor regale europene, de însăși Regina Victoria care a venit aici cu regularitate timp de 30 de ani. Vom face un tur panoramic, prilej cu care vom vedea fosta reședință de vară a împărătesei Eugenia, soția Împăratului Napoleon al III-lea, în prezent luxosul Hotel du Palais, aflat chiar pe plajă, Cazinoul, deschis în anul 1901, portul pescăresc, parte a orașului vechi, cu așa numitele „crampottes”, cabane mici ale pescarilor, cu obloane colorate, unele dintre ele folosite ca atare și în prezent, dar multe transformate în restaurante sau școli de scufundări, rue de Vieux, cu multele ei magazine și localuri, tunelul construit pe vremea lui Napoleon al III-lea, Muzeul Mării, ce găzduiește 24 de acvarii, Halles de Biarritz, piața acoperită, Villa Belza, cu turnul său medieval, loc de filmare a multor producții cinematografice și podul care leagă țărmul de Stânca Fecioarei de unde vom avea o priveliște superbă, cu Coasta Basqua și Pirineii în zare. În continuare ne vom deplasa spre Saint-Jean-de-Luz, un orășel cu o vechime considerabilă, la doi pași de Spania, renumit pentru corsarii basci care i-au adus prosperitatea înainte de Revoluție. După un scurt popas pentru a vizita frumoasa Biserică Sfântul Ioan Botezătorul, în care a avut loc în 1660 căsătoria Regelui Ludovic al XIV lea cu infanta Spaniei Maria Tereza, ne vom continua drumul spre Spania. După-amiază vom ajunge în San Sebastian, Donostia, cum îi spun bascii, capitala provinciei basce Guipuzcoa, considerată regina coastei Țării Bascilor. Cazare în San Sebastian la hotel 4*.
Ziua 5. San Sebastian- Masa: Mic dejun
- Cazare: San Sebastian la hotel 4*
- Obiective: Timp liber în San Sebastian
- Optionale: San Sebastian:
Catedralele Buen Pastor și Santa Maria,
Paseo de Muelle,
Aquarium
- Descriere: Mic dejun. Însoțiți de ghidul local vom începe ziua cu un tur de oraș, prilej de a vedea Playa de la Concha, unde se află Palacio de Miramar și fostul Cazinou din Belle Epoque, devenit primăria orașului. După tur, veți avea timp liber pentru vizite și activități individuale în San Sebastian. Veți putea explora cartierul vechi, prilej pentru a intra în catedralele Buen Pastor și Santa Maria, dar și pentru a păși pe pitorescul Paseo de Muelle, din spatele portului, unde se află și Aquarium-ul și linia de coastă străjuită de trei dealuri: Monte Igueldo, Monte Urgull, în vârful căruia se înalță semeț un castel și Monte Ulia. Cazare în San Sebastian la hotel 4*.
Ziua 6. San Sebastian – Bilbao- Masa: Mic dejun
- Cazare: Bilbao la hotel 4*
- Transport: Autocar
- Obiective: Tur Bilbao:
Biserica Santiago,
Centrul vechi Casco Viejo,
Muzeul Guggenheim
- Descriere: Mic dejun. Plecare spre Bilbao, capitala și cel mai mare oraș din provincia Biscaya din cadrul regiunii autonome a Țării Bascilor din Spania, al zecelea oraș ca mărime din Regatul Spaniei, un oraș cu numeroase monumente, muzee și obiective turistice. Întâlnire cu ghidul local alături de care vom face un tur panoramic și pietonal al orașului care s-a dezvoltat fulminant odată cu industrializarea care a dus la „segregarea” populației pe malurile râului Nervion, un mal fiind dominat de vile (malul celor bogați), celălalt de blocuri înalte, construite odată cu dezvoltarea industriei (malul celor mai săraci). Cu toate acestea, malurile râului sunt legate între ele prin numeroase poduri, iar unul dintre ele, Podul Suspendat (Puente Colgante din Las Arenas) este o construcţie masivă prevăzută cu o platformă acoperită, ce transportă oameni şi maşini peste Râul Nervion. Podul a fost inaugurat în anul 1893 şi a fost primul de acest tip din lume, iar în anul 2007, acesta a intrat în Patrimoniul Mondial UNESCO. Turul va include Biserica Santiago, edificiu gotic, datând din sec. al XIV-lea considerat un exemplu interesant al acestui stil în spațiul spaniol și Casco Viejo, orașul vechi, poate cea mai frumoasă parte din Bilbao, cu vile superbe, magazine foarte vechi, străduțe, piețe și monumente istorice. După-amiază timp liber pentru activități individuale, cumpărături, urcare cu funicularul pe muntele Artxanda sau vizitarea celebrului Muzeu Guggenheim care deține una dintre cele mai bogate colecții de artă modernă și contemporană. Renumitul arhitect Frank Gehry este cel ce a proiectat sediul muzeuleui cu aspect futuristic, cu formele sale exterioare fantastice care duc cu gândul la o barcă din povești acoperită cu solzi gigantici, în prezent un simbol al noii identități a orașului. Apariția veselă a uriașului cățel alcătuit din flori multicolore, creație a artistului american avangardist Jeff Koons, care veghează intrarea Muzeului Guggenheim, este dovada că orașul este viu și vesel, care trăiește și se bucură la cote maxime. Cazare în Bilbao la hotel 4*.
Ziua 7. Bilbao – Vitoria-Gasteiz – Logrono – Bilbao- Masa: Mic dejun
- Cazare: Bilbao la hotel 4*
- Transport: Autocar
- Obiective: Logrono:
Centrul istoric,
Catedrala Santa Maria la Redonda ,
Biserica Santa Maria de Palacio,
Degustarea celebrelor soiuri de vin produse în regiune la Bodegas Campo Viejo
- Descriere: Mic dejun. Dimineața vom porni spre Vitoria-Gasteiz (Vitoria în spaniolă, Gasteiz în bască), capitala Comunității Autonome a Țării Basce și a regiunii Alava (Arabă), care se află printre primele orașe spaniole cu cele mai ridicate standarde de viață. Vom vedea cât de bine au știut locuitorii orașului să-și conserve patrimoniul arhitectural și vestigiile medievale din orașul vechi și vom fi uimiți de numărul mare de parcuri, datorită cărora Vitoria-Gasteiz a fost declarată în anul 2012, „Capitala Verde Europeană”. Vom vedea centrul actual, cu clădiri moderne și parcuri, unde se află Catedrala María Inmaculada (sec. XX) și centrul istoric, numit „migdala medievală vitoriană”, datorită formei sale ovale. Centrul vechi, fostul oraș medieval înconjurat de ziduri de apărare, are străduțe în pantă, foarte înguste și este dominat de Catedrala Santa Maria (sec. XIII-XIV), inclusă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. În continuarea zilei vom vizita regiunea La Rioja, care cu cele peste 500 de crame este renumită la nivel internațional pentru calitatea vinurilor sale. Vom ajunge în Logrono, capitala regiunii, oraș bogat în istorie și tradiții care s-au păstrat încă din Evul Mediu. Drumul pelerinilor spre Santiago de Compostela a făcut din acesta unul dintre cele mai importante orașe de pe traseu, lăsând o moștenire interesantă strâns legată de trecerea tradițională a pelerinilor. Vom vedea centrul istoric cu situri culturale importante, cum ar fi Catedrala Santa Maria la Redonda și cea mai veche biserică, Santa Maria de Palacio, care domină orizontul orașului cu turla sa gotică, după care vom participa la o degustare a celebrelor soiuri de vin produse în regiune la Bodegas Campo Viejo. Cazare în Bilbao la hotel 4*.
Ziua 8. Bilbao – Frankfurt – București- Masa: Mic dejun
- Transport: Autocar
Avion
- Obiective: Transfer la aeroport
- Descriere: Mic dejun. Transfer la aeroportul din Bilbao pentru plecarea spre Frankfurt cu compania Lufthansa, zbor LH 1143 (14:10 / 16:20), de unde se va pleca spre București cu zborul LH 1422 (20:10 / 23:30).