Vă invităm să vă bucuraţi de America de Sud, vizitând câteva dintre „perlele” acestei părţi ale lumii. „Că doar nu te duci în Patagonia”, este o expresie des folosită de noi, românii, atunci când ne referim la o destinație foarte îndepărtată, aproape imposibil de atins și totuși, dacă cel puțin o dată ați îndrăznit să visați „ce ar fi dacă...”, atunci invitația pe care o lansăm vă va interesa cu siguranță, pentru că Patagonia este o destinație unică, mai mult decât un loc de vacanță, un tărâm magic, în care natura parcă ar vrea să dovedească de ce este capabilă. Veți poposi în El Calafate, „capitala ghețarilor”, de unde veți pleca spre cel mai faimos ghețar al planetei, Perito Moreno, unde veți avea privilegiul de a capta imaginea sa incredibilă, pe fundalul asurzitor al prăbușirii iceberg-urilor desprinse din el, vă veți bucura de peisajele mirifice oferite de Parcul Național Torres del Paine, una dintre nestematele Americii de Sud, veți admira Strâmtoarea Magelan, veți „atinge capătul lumii”, în legendara Țară de Foc, veți fi atinși de magia tango-ului argentinian în Buenos Aires, veți fi copleșiți de grandoarea cascadelor Iguassu înscrise pe lista Patrimoniului Natural UNESCO şi de exotismul celei mai frumoase metropole din lume, Rio de Janeiro, străjuită de statuia lui Iisus de pe muntele Corcovado, considerată a fi una dintre cele şapte minuni ale lumii moderne. Și ca moment culminant al acestui periplu sud-american, vă invităm să luați parte la cel mai faimos carnaval din lume, extraordinarul Carnaval de la Rio.
Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre prin Chile – Argentina – Brazilia
Va invitam Vă invităm să descoperiţi mai multe detalii despre circuitul:
Info insotitor: român şi ghizi locali
Obiective natura: Dealul Cerro San Cristobal, Strâmtoarea Magelan, Peştera Milodon, Parcul Național Torres del Paine, Cuernos del Paine, Lacul Nordeskjold, Laguna Amargasi, Lacul Pehoe, Paine Massif, Almirante Nieto, Muntele Torres del Paine, Gheţarul Perito Moreno, Parcul Naţional Los Glaciares, Parcul Naţional Tierra del Fuego, Golful Ensenada, Lacul Roca, Golful Lapatania, Canalul Beagle, Parcul Tres de Febrero, Grădina Meadow, Dealul Montevideo, Golful Montevideo, Parcul Bătăliei, plajele din jurul orașului Montevideo, Parcul Naţional Iguassu, Cascadele San Martin şi Gargata do Diablo, Golful Guanabara, Parcul Flamenco, Plajele Ipanema, Vidigal, Leblon şi Copacabana, Pădurea tropicală Tijuca, Golful Guanabara, Dealul Sugar Loaf, Laguna Rodrigo de Freitas, Oceanul Atlantic, Plajele din sudul oraşului, Muntele Urca, Golful Botafogo
Obiective arta: Palatul Prezidenţial, Piaţa Armelor, Catedrala, vechea clădire a Poştei, Muzeul Naţional de Istorie, Casa Colorada, Valparaiso:
Clădirile viu colorate, Piaţa Sotomayor, Clădirea Parlamentului, Punta Arenas: Piaţa Armelor, Cerro de la Cruz, Muzeul Salesiano Marggiorino Borgatello, Cimitirul Punta Arenas, Reina del Plata: Cartierele Palermo şi Recoleta, Teatrul Colon, Plaza de Mayo, Primăria Cabildo, Catedrala Metropolitană, Casa arhiepiscopului de Buenos Aires, Clădirea Guvernului „Casa Rosada”, Sediul Congresului Naţional, Cartierele Montserrat, San Nicolas, San Telmo și La Boca, Montevideo: Centrul vechi, Piaţa Constituţiei, Catedrala Matriz, Paetonal Sarandi, Teatrul Solis, Piaţa Independenţei, Monumentul Artigas, Mausoleul, Strada comercială 18 Iulie, Clădirea Congresului, Monumentul Diligenței, Fostul Fort Colonial, Obeliscul, Monumentul Vagonului, Stadionul de fotbal, Zona rezidenţială Carrasco’s, Rio de Janeiro: Centrul, Cartierul de afaceri, Catedrala San Sebastian, Candelaria, Mănăstirea Sao Bento, Piața Praca XV, Palatul Imperial, Arcul Lapa, Teatrul Municipal, Biblioteca Naţională, Muzeul de Artă, Sambadrome, Stadionul Maracana, Palatul Guanabara, Statuia Mântuitorului Iisus Hristos, Oraşul Niteroi
Obiective traditii: Excursie la o „haciendă”, participare la Festivalul Gaucho, participare la Parada campionilor Carnavalului pe Sambadromo
Obiective distractii: Navigare până în apropierea gheţarului Perito Moreno, Croazieră pe Canalul Beagle, cină cu spectacol de tango argentinian, urcare pe Dealul Montevideo, zbor de agrement cu elicopterul deasupra Cascadei Iguassu, urcare cu trenulețul pe Corcovado Mountain, urcare cu telecabina pe Muntele Urca
Info tarif:
2230 EURO + 3650 USD / loc în cameră dublă; Supliment single: 980 USD
2110 EURO + 3650 USD / loc în cameră dublă; Supliment single: 980 USD
tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup maxim de 20 turiști; pt. 15-19 turiști, tariful se va majora cu 240 usd/pers.
Nr minim de turisti: 20
Ghizi: Însoțitor Agentia noastra
Ghizi locali
Mese: Mic dejun: 15
Dejun: 3
PROGRAMZiua 1. Bucureşti – Paris – Santiago de Chile- Masa: în avion
- Transport: Avion
- Descriere: Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 15:00 (în fața ghişeului de îmbarcare al companiei Air France). Plecare spre Paris cu compania Air France, zbor AF 1589 (17:15 / 19:25), de unde se va pleca spre Santiago de Chile cu zborul AF 406 (23:20 / 09:45).
Ziua 2. Santiago de Chile- Cazare: Hotel NH Ciudad de Santiago 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Palatul Prezidenţial
Piaţa Armelor
Catedrala
Vechea clădire a Poştei
Muzeul Naţional de Istorie
Casa Colorada
Dealul Cerro San Cristobal
- Descriere: După sosirea în Santiago de Chile, ne vom întâlni cu ghidul local alături de care vom porni în explorarea capitalei situată pe malul râului Mapocho, la poalele maiestosului vulcan Tupungato, care are o înălțime de 6.570 m. Oraşul păstrează amintirea imperiului colonial spaniol, fapt evident mai ales în zona centrală. Vom face un tur panoramic al oraşului care va include Palatul Prezidenţial, Piaţa Armelor cu Catedrala şi vechea clădire a Poştei, Muzeul Naţional de Istorie şi Casa Colorada, fosta reşedinţă a guvernatorului în perioada colonială. Vom putea admira apoi oraşul de pe dealul Cerro San Cristobal, aflat în Parcul Metropolitano și vom trece prin fața Pieței Centrale, suflet vibrant al orașului Santiago. Turul va continua cu deplasarea către una dintre cele mai exclusiviste zone ale capitalei, Providencia, unde vom găsi o mulţime de magazine şi restaurante. Transfer pentru cazare la Hotel NH Ciudad de Santiago 4* (sau similar 4*).
Ziua 3. Santiago de Chile – Valparaiso – Vina del Mar – Santiago de Chile- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel NH Ciudad de Santiago 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Valparaiso:
Clădirile viu colorate
Piaţa Sotomayor
Clădirea Parlamentului
- Descriere: Mic dejun. Plecare spre pitorescul oraş Valparaiso, bogat în arhitectura autohtonă, sursă de inspiraţie pentru artişti şi poeţi, declarat Patrimoniu Mondial UNESCO. Oraşul, situat la o distanţă de 120 km faţă de Santiago de Chile, este unul dintre cele mai importante porturi ale ţării, supranumit şi „San Francisco al Americii de Sud” datorită faptului că este clădit pe pantele Anzilor, cu faţa la Pacific. În timpul turului panoramic în Valparaiso, vom admira clădirile viu colorate, Piaţa Sotomayor şi Clădirea Parlamentului. În continuarea zilei ne vom îndrepta spre oraşul învecinat, Vina del Mar, „oraşul grădină”, cu plaje desprinse parcă din paradis, fiind astfel cea mai importantă staţiune din Chile şi una dintre principalele staţiuni din America de Sud. Tur panoramic al „bijuteriei” de la Oceanul Pacific care se află la o distanţă de numai 9 km nord-vest de Valparaiso, care oferă toate facilităţile pentru vizitatori, inclusiv un cazino, fapt pentru care este cunoscută şi sub denumirea de „Capitala Turismului Chilian”. Întoarcere pentru cazare în Santiago de Chile la Hotel NH Ciudad de Santiago 4* (sau similar 4*).
Ziua 4. Santiago de Chile – Punta Arenas – Puerto Natales- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Costanera Puerto Natales 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar, avion
- Obiective: Punta Arenas:
Piaţa Armelor
Cerro de la Cruz
Strâmtoarea Magelan
Muzeul Salesiano Marggiorino Borgatello
Cimitirul Punta Arenas
- Descriere: Mic dejun. Transfer la aeroport pentru plecarea cu compania Latam Airlines Group, zbor LA 85 (12:09 / 15:38) spre Punta Arenas, punctul de plecare al circuitului în PATAGONIA. După sosire vom face un tur panoramic al celui mai sudic oraş al continentului, Punta Arenas, care va include Piaţa Armelor şi Cerro de la Cruz, de unde vom putea admira întregul oraş şi Strâmtoarea Magelan. În funcție de disponibilitate, vom vizita în continuare Muzeul Nao Victoria, unde sunt expuse replici în mărime naturală ale corăbiilor vestite ce s-au încumetat să străbată strâmtoarea, după care vom vizita cimitirul Punta Arenas, declarat monument național, pentru a vedea impresionantele sale monumente funerare. În continuarea zilei ne vom îndrepta spre Puerto Natales unde ne vom caza la Hotel Costanera Puerto Natales 4* (sau similar 4*).
Ziua 5. Puerto Natales – Parcul Național Torres del Paine – El Calafate- Masa: Mic dejun, dejun
- Cazare: Hotel Lagos del Calafate 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Peştera Milodon
Parcul Național Torres del Paine:
Cuernos del Paine
Lacul Nordeskjold
- Optionale: Laguna Amargasi
Lacul Pehoe
Paine Massif
Almirante Nieto
Muntele Torres del Paine
- Descriere: Mic dejun. Dimineața ne vom deplasa spre Peştera Milodon localizată la 24 km nord de Puerto Natales, monument natural care este compus din 3 peşteri şi o formaţiune stâncoasă cunoscută sub denumirea de Silla del Diablo, în traducere Locul Diavolului. În anul 1896, lumea ştiinţifică a fost fascinată de descoperirea în această peşteră a oaselor unui animal dispărut, numit Milodon. Oamenii de ştiinţă au crezut iniţial că sunt rămăşiţele unui peşte, dar ulterior testele au demonstrat că acestea au mii de ani vechime şi că aparţin Milodonului, un mare ierbivor leneş, care se crede că a dispărut la sfârşitul Erei Pleistocene. În afară de peşteră şi importanța sa istorică şi ştiinţifică, regiunea are o mulţime de peisaje frumoase deoarece este o zonă care face tranziţia între stepă şi regiunea de păduri. Aici se întâlnesc specii de nire, calafat şi romerillo. Traseul zilei ne va conduce apoi în cel mai atractiv Parc Naţional din Chile şi din lume, Torres del Paine, unde vom vizita Cuernos del Paine şi Lacul Nordeskjold, iar dacă condițiile meteo vor permite, vom trece pe lângă Laguna Amargasi, Lacul Pehoe şi ne vom bucura de priveliştile minunante oferite de Paine Massif, Almirante Nieto şi faimosul munte Torres del Paine. Cu acest prilej vom putea observa viaţa în sălbăticie a diferitelor vieţuitoare, vom putea descoperi secretul florei şi al faunei acestei zone. Dejun la pachet. În continuarea zilei vom părăsi Chile şi vom intra în Argentina, pentru a ajunge în El Calafate, un orăşel încântător care vă va cuceri cu pitorescul său şi care este punctul de plecare spre grandiosul Parc Naţional „Los Glaciares”, aflat pe ţărmul imensului lac Argentino. Cazare în El Calafate la Hotel Lagos del Calafate 4* (sau similar 4*).
Ziua 6. El Calafate – Parcul Naţional Los Glaciares – El Calafate- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Lagos del Calafate 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Gheţarul Perito Moreno
Parcul Naţional Los Glaciares
- Optionale: Navigare până în apropierea gheţarului Perito Moreno
- Descriere: Mic dejun. În această zi ne vom îndrepta spre cel mai faimos gheţar al planetei: Gheţarul Perito Moreno, unul dintre cei 48 de gheţari care fac parte din Sistemul Glaciar al Sudului Patagonian, care se află în Parcul Naţional Los Glaciares. Presiunea enormă a tonelor de zăpadă comprimă gheaţa deja existentă, conferindu-i o distinctă tentă albăstruie. O dată la câţiva ani, gheţarul blochează ca un dop Lacul Argentino, izolând complet braţul Branzo Rico al lacului, moment în care nivelul apei de pe Branzo Rico poate creşte cu până la 30 m, până când presiunea face gheţarul să cedeze, lăsând să curgă apa amestecată cu gheaţă, pământ şi resturi de piatră. Ultima oară acest fenomen s-a petrecut în anul 2004. Vom sosi în punctul principal de vizualizare al acestei fantastice formaţiuni glaciare, veche de peste 500 de ani, cu pereţi de gheaţă înalţi de 90 m şi o lăţime de 4 km, Perito Moreno fiind astăzi printre puţinii gheţari din lume în continuă creştere. Vom avea posibilitatea de a-i admira măreţia copleşitoare de pe ţărm, iar pentru cei care doresc, există opţional, posibilitatea de a naviga până în apropierea gheţarului. Întoarcere în El Calafate pentru cazare la Hotel Lagos del Calafate 4* (sau similar 4*).
Ziua 7. El Calafate – Ushuaia / Țara De Foc- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Altos de Ushuaia 3* (sau similar 3*)
- Transport: Autocar, avion
- Descriere: Mic dejun. Dimineața, timp liber pentru plimbări individuale. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Ushuaia cu compania Aerolineas Argentinas, zbor AR 1894 (15:10 / 16:30). Ajunși la Ushuaia, supranumită „țara de la capătul lumii”, vom fi transferați pentru cazare la Hotel Altos de Ushuaia 3* (sau similar 3*).
Ziua 8. Ushuaia – Parcul Naţional Tierra del Fuego – Canalul Beagle – Ushuaia- Masa: Mic dejun, dejun
- Cazare: Hotel Altos de Ushuaia 3* (sau similar 3*)
- Transport: Autocar, vas de croazieră
- Obiective: Parcul Naţional Tierra del Fuego
Golful Ensenada
Lacul Roca
Golful Lapatania
Croazieră pe Canalul Beagle
- Descriere: Mic dejun. În prima parte a zilei vom vizita Parcul Naţional al Ţinutului de Foc (Tierra del Fuego), unicul parc naţional din Argentina situat pe coasta oceanului, înfiinţat în anul 1960, care are o suprafaţă impunătoare de 63.000 de hectare, din care însă doar o mică parte este deschisă publicului pentru camping şi excursii pe munte, restul parcului fiind închis publicului, pentru scopuri ştiinţifice. Vieţuitoarele sălbatice din Parcul Naţional Tierra del Fuego sunt foarte variate şi uşor de depistat, parcul adăpostind aproximativ 90 specii de păsări, printre care albatrosul cu sprâncene negre, condori, vânătorii de stridii, gâsca de munte, rața de iezer, Rayadito şi ciocănitori. Printre mamiferele cele mai obişnuite pot fi observate vidra, castorul şi vulpea argintie. Castorii, animale introduse în acest areal în secolul trecut s-au adaptat bine, iar construcţiile lor „de baraje”, pe care le vom putea vedea, sunt adevărate minuni inginereşti. Vom avea prilejul de a vedea de asemenea Golful Ensenada, Lacul Roca şi Golful Lapatania. Dejun în timpul vizitelor. În continuarea zilei, dacă condiţiile meteo vor permite, vom face o croazieră pe Canalul Beagle, situat în sudul extrem al Americii de Sud, o strâmtoare care separă cea mai mare insulă a Arhipelagului Ţara de Foc, de celelalte insuliţe ale arhipelagului. Canalul cu o lungime de 240 km, în care cea mai îngustă porţiune ajunge la 5 km, a fost numit după vasul HMS Beagle cu care Charles Darwin a străbătut aceste locuri în timpul expediţiei Căpitanului Fitzroy. Peisajul care ni se va înfăţişa în continuare este format din Muzeul Maritim, fosta închisoare şi Muzeul „Capătul Lumii”, Munţii Olivia şi Cinco Hermanos, fermele Fique şi Tunnel şi Râul Encajonado. Vom naviga în jurul Insulei de los Lobos, ocazie cu care vom putea observa habitatul natural al mamiferelor marine. Croaziera va continua spre farul denumit „Ends of the World’s” şi spre Insula Păsărilor, unde vom putea admira cormorani, albatroşi şi alte specii de păsări marine. Întoarcere în Ushuaia pentru cazare la Hotel Altos de Ushuaia 3* (sau similar 3*).
Ziua 9. Ushuaia – Buenos Aires- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Kenton Palace 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar, avion
- Obiective: Reina del Plata:
Cartierele Palermo şi Recoleta
Parcul Tres de Febrero
Teatrul Colon
Plaza de Mayo
Primăria Cabildo
Catedrala Metropolitană
Casa arhiepiscopului de Buenos Aires
Clădirea Guvernului „Casa Rosada”
Sediul Congresului Naţional
Cartierele Montserrat, San Nicolas, San Telmo și La Boca
- Optionale: Cină cu spectacol de tango argentinian
- Descriere: Mic dejun. Transfer la aeroport pentru plecarea cu compania Aerolineas Argentinas, zbor AR 1875 (09:20 / 12:50) spre Buenos Aires capitala şi cel mai mare oraş din Argentina, care este în acelaşi timp a doua cea mai mare zonă metropolitană din America de Sud, după Sao Paulo, localizat pe malul vestic al estuarului Rio de la Plata, pe coasta de sud-est a continentului Sud-American. După sosire vom face un tur panoramic al orașului cunoscut şi sub numele de Reina del Plata (Regina din Plata), care va începe cu cartierele Palermo şi Recoleta, caracterizate de bulevarde mari, grădini imense, locuinţe şi clădiri luxoase. În cartierul Palermo se află cel mai mare parc din Buenos Aires, Parcul Tres de Febrero care îmbină armonios lacuri, sculpturi şi monumente pe o suprafaţă de 3 km2. Vom face o scurtă incursiune în cartierul La Racoleta, care demonstrează că Buenos Aires este „Parisul Americii Latine”, cartier în care se află şi cimitirul unde este înmormântată celebra Evita Peron (intrarea nu este inclusă). Turul va continua cu Teatrul Colon, inaugurat în anul 1908 şi Bulevardul 9 Iulie, unul dintre cele mai mari bulevarde din lume. Vom vedea apoi Plaza de Mayo, locul desfăşurării celor mai importante evenimente ale istoriei argentiniene, Primăria Cabildo, Catedrala Metropolitană în apropierea căreia se află şi casa arhiepiscopului de Buenos Aires, Clădirea Guvernului „Casa Rosada”, Sediul Congresului Naţional, o clădire spectaculoasă cu o suprafaţă de 9.000 m2, realizată de către arhitectul Victor Meano. Vom vizita în continuare cartierele Montserrat, San Nicolas, San Telmo, cu clădiri albe cu balcoane din fier forjat şi La Boca, cartier italian cu faimoasa stradă care a dat numele celebrului tango Caminito, inspirat din viaţa cartierului. Seara, opţional, cină cu spectacol de tango argentinian. Cazare la Hotel Kenton Palace 4* (sau similar 4*).
Ziua 10. Buenos Aires – Pampas – Buenos Aires- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Kenton Palace 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Pampas:
Excursie la o „haciendă”
Participare la Festivalul Gaucho
- Descriere: Mic dejun. Excursie de o zi la o „haciendă”, o fermă tipic argentiniană din Pampas, prilej de a descoperi muzica şi dansurile tradiţionale, participând la un adevărat festival Gaucho. La petrecerea de bun venit vom fi serviţi cu „empanadas” şi vin argentinian, iar mai târziu cu un barbeque delicios, preparat în stil argentinian. Vom fi martorii unui spectacol folcloric cu muzică şi dansuri, după care vom avea prilejul de a admira aptitudinile de călăreţi ale „gauchos”. Întoarcere la Buenos Aires pentru cazare la Hotel Kenton Palace 4* (sau similar 4*).
Ziua 11. Buenos Aires – Montevideo – Buenos Aires- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Kenton Palace 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Optionale: Excursie la Montevideo:
Centrul vechi
Piaţa Constituţiei
Catedrala Matriz
Paetonal Sarandi
Teatrul Solis
Piaţa Independenţei
Monumentul Artigas
Mausoleul
Strada comercială 18 Iulie
Clădirea Congresului
Grădina Meadow
Monumentul Diligenței
Urcare pe Dealul Montevideo
Golful Montevideo
Fostul Fort Colonial
Parcul Bătăliei
Obeliscul
Monumentul Vagonului
Stadionul de fotbal
Zona rezidenţială Carrasco’s
Plajele din jurul orașului Montevideo
- Descriere: Mic dejun. Zi liberă la dispoziţie sau, opţional, excursie de o zi la Montevideo. Transfer în port pentru îmbarcare pe ferry-boat-ul spre Montevideo, unde veți porni într-un tur panoramic al capitalei Uruguay-ului, numită şi „Elveţia Sud-Americii”, care va include partea veche a oraşului, Piaţa Constituţiei cu Catedrala Matriz, cea mai veche clădire publică din oraş, Paetonal Sarandi, stradă pitorească colonială cu diverse magazine de suveniruri şi restaurante, Teatrul Solis, Piaţa Independenţei cu Monumentul Artigas (Erou Naţional), Mausoleul, principala stradă comercială 18 Iulie, Clădirea Congresului, Meadow, faimoasa grădină de trandafiri şi Monumentul Diligenței. Vom urca apoi pe Dealul Montevideo pentru a admira o frumoasă privelişte panoramică a Golfului Montevideo şi pentru a vedea fostul Fort Colonial. Turul panoramic va continua cu Parcul Bătăliei, Obeliscul, Monumentul Vagonului, stadionul de fotbal, unde s-a organizat primul campionat de fotbal în anul 1930, zona rezidenţială Carrasco’s şi cu trecerea în revistă a plajelor ce „înlănţuie” oraşul. Întoarcere la Buenos Aires pentru cazare la Hotel Kenton Palace 4* (sau similar 4*).
Ziua 12. Buenos Aires – Iguassu- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Viale Cataratas 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar, avion
- Descriere: Mic dejun. Dimineața, timp liber pentru plimbări individuale și cumpărături. Transfer la aeroport pentru pentru plecarea cu compania Aerolineas Argentinas, zbor AR 1790 (18:40 / 20:35) spre Iguassu, oraş situat la graniţa cu Argentina şi Paraguay, renumit datorită cascadelor spectaculoase. Cascadele Iguassu şi-au primit numele din limba băştinaşilor Guarani, denumire care se poate traduce prin „apă mare”. Mare este însă un cuvânt mic pentru a descrie grandoarea acestor cascade care te fac să te simţi insignifiant în comparaţie cu forţa pe care o degajă. Iguassu reprezintă în fapt o serie de 275 de cascade care se întind pe o distanţă de aprox. 3 km şi care, într-o perioadă normală din an, au debitul de 1.800 de m3 de apă pe secundă. Volumul de apă al cascadei depăşeşte în medie 10 milioane de litri pe secundă, iar în anumite perioade din sezonul ploios, Iguassu este cea mai mare cascadă din lume din punct de vedere al debitului de apă, fiind întrecută doar la media anuală de cascada Niagara. Deoarece este într-adevăr o minune a naturii, în anul 1986 UNESCO a adăugat întreaga zonă a cascadelor pe lista Patrimoniului Natural Mondial. Transfer pentru cazare la Hotel Viale Cataratas 4* (sau similar 4*).
Ziua 13. Iguassu – Rio de Janeiro- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Viale Cataratas 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar, avion
- Obiective: Partea argentiniană a cataractelor Iguassu:
Parcul Naţional Iguassu
Cascadele San Martin şi Gargata do Diablo
- Optionale: vizită la Barajul Itaipu
- Descriere: Mic dejun. În prima parte a zilei vom vizita partea argentiniană a cataractelor Iguassu, care combină întreaga esenţă a Parcului Naţional Iguassu, atât prin spectacolul de neegalat al cascadelor San Martin şi Gargata do Diablo, în traducere Gâtlejul Diavolului, cea mai înaltă parte a cascadei, cât şi prin aventura în sine a traseului. Accesul dinspre partea argentiniană este facilitat de trenul ecologic al pădurii tropicale, care ne va duce la diferite pasarele. Dintre toate cascadele Iguassu, La Gargata do Diablo este cea mai impresionantă şi de marcă graniţă dintre Argentina şi Brazilia. După-amiaza, opțional vizită la Barajul Itaipu, al doilea cel mai mare baraj hidroelectric din lume (depășit în anul 2012 de barajul Trei Chei din China), unde veți putea vedea cea mai mare hidrocentrală în funcțiune de pe glob, 12.600 MW, construită în parteneriat cu Paraguayul pe Râul Parana, pentru al cărei proiect a fost necesară inundarea unei mari părți a junglei care făcea parte din Parcul Național. Considerată ca fiind una dintre cele „7 minuni ale lumii moderne”, Itaipu poate asigura întregul necesar de energie electrică al Paraguayului și al Braziliei de Sud. Se va face de asemenea și o oprire în locul numit „Tres Fronteras”, unde Iguazu își unește apele cu Rio Parana, la granița celor trei țări: Brazilia, Paraguay și Argentina. Cazare la Hotel Viale Cataratas 4* (sau similar 4*).
Ziua 14. Iguassu – Rio de Janeiro- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Pestana Rio Atlantica 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar, avion
- Obiective: Partea braziliană a cataractelor Iguassu
- Optionale: Zbor de agrement cu elicopterul deasupra Cascadei Iguassu
- Descriere: Mic dejun. Dimineaţa vom vizita partea braziliană a cataractelor Iguassu, intrând în Parcul Naţional, înscris şi el în Patrimoniul Natural Mondial UNESCO, străbătând un drum spectaculos de aprox. 1 km, prin pădurea tropicală, pe cărări şi poduri printre cascade, până vom ajunge în punctul cel mai apropiat de marea cădere de apă. Pentru a evita efortul şi întoarcerea pe acelaşi drum, vom reveni la drumul principal folosind un lift special amenajat pentru acest lucru. Opţional, zbor de agrement cu elicopterul, pentru o vedere panoramică unică asupra cascadei Iguassu, prilej de a admira de sus atât partea braziliană, cât şi partea argentiniană a cascadei. În continuarea zilei vom fi transferaţi la aeroport pentru plecarea spre Rio de Janeiro. Transfer pentru cazare la Hotel Pestana Rio Atlantica 4* (sau similar 4*).
Ziua 15. Rio de Janeiro – Parada campionilor Carnavalului pe Sambadromo- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Pestana Rio Atlantica 4* (sau similar 4*)
- Descriere: Mic dejun. Zi liberă sau opțional puteți participa la Parada campionilor Carnavalului pe Sambadromo considerată a fi cel mai mare show de pe Pământ. Vor defila cele mai bune dintre școlile de Samba din Rio de Janeiro care formează grupuri speciale care concurează timp de 2 nopți, din amurg până în zori, într-un spectacol atât de incredibil încât este difuzat în multe țări din lume. Grupul Special include care alegorice gigantice de 20 de metri, costume uluitoare și 60.000 de artiști. Fiecare școală de samba tratează un subiect diferit, care este influențat de propriile tradiții, are aproximativ 5000 de membri care defilează pe lungimea de 700 de metri a Sambodromului cântând și dansând non-stop timp de nouăzeci de minute, cu scopul de a fi declarată câștigătoare. Costumele, carele alegorice, dansurile și muzica sunt destinate temei pe care o tratează în acest an. Cazare la Hotel Pestana Rio Atlantica 4* (sau similar 4*).
Ziua 16. Rio de Janeiro- Masa: Mic dejun, dejun
- Transport: Autocar, trenuleț, telecabină
- Obiective: Golful Guanabara
Parcul Flamenco
Centrul
Cartierul de afaceri
Catedrala San Sebastian
Candelaria
Mănăstirea Sao Bento
Piața Praca XV
Palatul Imperial
Arcul Lapa
Teatrul Municipal
Biblioteca Naţională
Muzeul de Artă
Sambadrome
Stadionul Maracana
Palatul Guanabara
Plajele Ipanema, Vidigal, Leblon şi Copacabana
Urcare cu trenulețul pe Corcovado Mountain
Pădurea tropicală Tijuca
Statuia Mântuitorului Iisus Hristos
Oraşul Niteroi
Golful Guanabara
Dealul Sugar Loaf
Laguna Rodrigo de Freitas
Oceanul Atlantic
Plajele din sudul oraşului
Urcare cu telecabina pe Muntele Urca
- Descriere: Mic dejun. Tur panoramic al celei mai frumoase metropole din lume, Rio de Janeiro, care va include Golful Guanabara, Parcul Flamenco, centrul şi cartierul de afaceri, Catedrala San Sebastian, Candelaria, Mănăstirea Sao Bento, Piața Praca XV, Palatul Imperial, Arcul Lapa, Teatrul Municipal, Biblioteca Naţională, Muzeul de Artă, Sambadrome - locul de desfăşurare al Carnavalului de la Rio, Maracana - cel mai mare stadion de pe glob, Palatul Guanabara - reşedinţa guvernatorului statului şi plajele Ipanema, Vidigal, Leblon şi Copacabana. Dejun la un restaurant local. În continuarea zilei vom urca pe Corcovado Mountain. Ascensiunea pe Corcovado va începe printr-o plimbare cu un trenuleţ special prin pădurea tropicală Tijuca, către simbolul incontestabil al oraşului, renumita statuie a Mântuitorului Iisus Hristos. Monumentul a fost recent selecţionat ca făcând parte dintre cele 7 minuni ale lumii moderne. De pe platforma situată la 710 m deasupra nivelului mării, vom admira priveliştea spectaculoasă pe care o oferă Rio de Janeiro, oraşul Niteroi care se află vis-a-vis, dincolo de Golful Guanabara, Dealul Sugar Loaf, Laguna Rodrigo de Freitas, Oceanul Atlantic şi plajele din sudul oraşului. În continuarea zilei vom urca pe Sugar Loaf. Vom lua telecabina din Praia Vermelha către Muntele Urca: telecabina va face oprire la Morro da Urca, unde este un punct de belvedere către Golful Botafogo şi apoi la o altitudine de 400 m deasupra nivelului mării în vârful dealului Sugar Loaf, denumit astfel datorită asemănării cu o căpăţână de sfeclă de zahăr, de unde vom avea o altă privelişte minunată asupra oraşului şi a Golfului Guanabara. Cazare la Hotel Pestana Rio Atlantica 4* (sau similar 4*).
Ziua 17. Rio de Janeiro – Amsterdam- Masa: Mic dejun
- Transport: Autocar, avion
- Descriere: Mic dejun. Dimineața, timp liber pentru vizite individuale și ultimele cumpărături. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Amsterdam cu compania KLM, zbor KL 706 (20:50 / 12:15).
Ziua 18. Amsterdam – Bucureşti- Transport: Avion
- Descriere: Sosire la Amsterdam la ora 12:15, de unde se va pleca spre Bucureşti cu zborul KL 1377 (20:45 / 00:30).
Ziua 19. Bucureşti- Descriere: Sosire la Bucureşti la ora 00:30.