Vă invităm într-o aventură de neuitat în inima Americii de Sud, într-un circuit fascinant prin Argentina, Uruguay și Brazilia – trei țări vibrante, încărcate de cultură, natură spectaculoasă și energie latină autentică! Acest program turistic vă va purta din eleganța rafinată a Buenos Aires-ului, capitala tangoului, până la „capătul lumii” – misterioasa Țară de Foc, unde veți explora sălbăticia Patagoniei și veți putea naviga pe apele reci ale Canalului Beagle. Veți admira puterea și măreția naturii a ghețarului Perito Moreno, unul dintre cele mai impresionante din lume, aflat în El Calafate, „capitala ghețarilor”. În Uruguay, veți putea descoperi farmecul relaxat și european al orașului Montevideo, supranumit „Elveția Americii de Sud”, după care veți fi copleșiți de forța și splendoarea cascadelor Iguazu, o minune naturală la granița dintre trei țări. Finalul călătoriei vă va găsi în inima uneia dintre cele mai frumoase metropole ale lumii: Rio de Janeiro, un oraș al contrastelor, al muzicii samba și al plajelor celebre, unde veți urca pe Muntele Corcovado pentru a vedea una dintre cele Șapte Minuni ale Lumii Moderne, emblematica statuie a lui Iisus. Acest circuit sud-american este ideal pentru cei care își doresc o vacanță exotică, plină de culoare, emoție și peisaje uluitoare. Rezervați-vă locul acum și pregătiți-vă pentru o experiență memorabilă, în ritm de tango și samba, într-un decor de poveste!
Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre prin Argentina & Țara de Foc – Uruguay – Brazilia
Va invitam Vă invităm să descoperiţi mai multe detalii despre circuitul: Argentina & Țara de Foc – Uruguay – Brazilia
Info insotitor: român şi ghizi locali
Obiective natura: Delta del Tigre, Rio de la Plata, Parcul 3 Februarie, Canalul Beagle, Golful Ensenada, Lacul Roca, Golful Lapataia, Insula de los Lobos, Insula Păsărilor, Munții Olivia și Cinco Hermanos, Lacul Argentino, Parcul Național Los Glaciares, Ghețarul Perito Moreno, Cascadele Iguazu (Garganta del Diablo, San Martin), Parcul Național Iguazu (Argentina și Brazilia), Golful Guanabara, Muntele Corcovado, Pădurea Tijuca, Laguna Rodrigo de Freitas, Sugar Loaf
Obiective arta: Teatrul Colon, Bulevardul 9 Iulie, Plaza de Mayo, Cabildo, Catedrala Metropolitană din Buenos Aires, Casa Rosada, Congresul Național al Argentinei, cartierele Recoleta, San Telmo și La Boca (Caminito), Muzeul Maritim Ushuaia, Muzeul „Capătul Lumii”, Peșterile Walichu (picturi rupestre), Catedrala Matriz Montevideo, Teatrul Solis, Clădirea Congresului din Montevideo, Barajul Itaipu, Catedrala San Sebastian Rio, Biserica Candelaria, Mănăstirea Sao Bento, Arcul Lapa, Biblioteca Națională Rio, Teatrul Municipal Rio, Stadionul Maracana, Sambadrome, statuia Hristos Mântuitorul
Obiective traditii: Cimitirul Recoleta (mormântul Evita Peron), tango argentinian „La Ventana”, monumentul Artigas, Carnavalul de la Rio (Sambadrome), demonstrații de capoeira la Rafain Churrascaria
Obiective distractii: Croazieră în Delta del Tigre, navigare pe Canalul Beagle, Trenul „de la capătul lumii”, croazieră la ghețarul Perito Moreno (opțional), ferry-boat Buenos Aires – Montevideo, trenul ecologic din Parcul Iguazu, zbor panoramic cu elicopterul deasupra cascadelor (opțional), ascensiune cu trenulețul pe Corcovado, urcare cu telecabina pe Sugar Loaf, cină cu spectacol latino-american, plimbări pe plajele Copacabana și Ipanema
Info tarif:
4970 4820 EURO / loc în cameră dublă
150 EURO/pers. REDUCERE până pe 20 Aprilie - Early Booking
Supliment single: 780 EURO
tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup maxim de 20 turiști; pt. 15-19 turiști, tariful se va majora cu 120 euro/pers.
Nr minim de turisti: 20
Ghizi: Însotitor al Agentiei noastre
Ghizi locali
Mese: Mic dejun: 13
Dejun: 3
Cină: 1
PROGRAMZiua 1. București – Frankfurt – Buenos Aires- Masa: În avion
- Transport: Avion
- Descriere: Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 10:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Lufthansa). Plecare spre Frankfurt cu compania Lufthansa, zbor LH 1419 (13:50 / 15:25), de unde se va pleca cu zborul LH 510 (21:40 / 06:25) spre Buenos Aires.
Ziua 2. Buenos Aires – Delta del Tigre – Buenos Aires- Masa: dejun
- Cazare: Hotel Howard Johnson Plaza 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Buenos Aires, Delta del Tigre, casa-muzeu Sarmiento, Rio de la Plata, râul Parana
- Descriere: Sosire la ora 06:25 la Buenos Aires, capitala şi cel mai mare oraş din Argentina, care este în acelaşi timp a doua cea mai mare zonă metropolitană din America de Sud, după Sao Paulo, localizat pe malul vestic al estuarului Rio de la Plata, pe coasta de sud-est a continentului sud-american. După sosire vom avea ocazia de a ne bucura de o excursie în Delta del Tigre, unde vom afla mai multe amănunte legate de cultura localnicilor. De asemenea, vom admira arhitectura unică a caselor elegante construite pe insulițele sale, inclusiv casa-muzeu a președintelui Sarmiento și ne vom bucura de peisajul celor 3 brațe ale râului Parana, pe care vom naviga. Dejun la un restaurant local. Cazare la Hotel Howard Johnson Plaza 4* (sau similar 4*).
Ziua 3. Buenos Aires- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Howard Johnson Plaza 4* (sau similar 4*)
- Transport: autocar
- Obiective: Palermo, Recoleta, Parcul 3 Februarie, Cimitirul Recoleta (Evita Peron), Teatrul Colon, Bulevardul 9 Iulie, Plaza de Mayo, Cabildo, Catedrala Metropolitană, Casa Rosada, Congresul Național, Montserrat, San Nicolas, San Telmo, La Boca, Caminito
- Descriere: Mic dejun. Alături de ghidul local vom porni într-un tur panoramic al orașului Buenos Aires, care va începe cu cartierele Palermo şi Recoleta, caracterizate de bulevarde mari, grădini imense, locuinţe şi clădiri luxoase. În cartierul Palermo se află cel mai mare parc din Buenos Aires, Parcul 3 Februarie întins pe o suprafaţă de 3 km2, care îmbină armonios lacuri, sculpturi şi monumente. Ne vom îndrepta apoi spre cartierul La Racoleta, care demonstrează că Buenos Aires este „Parisul Americii Latine”, cartier în care se află şi cimitirul unde este înmormântată celebra Evita Peron. Turul va continua cu Teatrul Colon, inaugurat în anul 1908 şi Bulevardul 9 Iulie, unul dintre cele mai mari bulevarde din lume (intrarea nu este inclusă). Vom vedea apoi Plaza de Mayo, locul desfăşurării celor mai importante evenimente ale istoriei argentiniene, Primăria Cabildo, Catedrala Metropolitană în adiacenţa căreia se află şi casa arhiepiscopului de Buenos Aires, Clădirea Guvernului „Casa Rosada”, Sediul Congresului Naţional, o clădire spectaculoasă cu o suprafaţă de 9.000 m2, realizată de către arhitectul Victor Meano. Vom vizita în continuare cartierele Montserrat, San Nicolas, San Telmo, cu clădiri albe cu balcoane din fier forjat şi La Boca, cartier italian cu faimoasa stradă care a dat numele celebrului tango Caminito, inspirat din viaţa cartierului. Transfer pentru cazare la Hotel Howard Johnson Plaza 4* (sau similar 4*).
Ziua 4. Buenos Aires – Ushuaia / Țara De Foc- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Los Acebos 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar, avion
- Obiective: Buenos Aires, Ushuaia, Canalul Beagle, Montres Martial
- Descriere: Mic dejun. În prima parte a zilei vom avea timp liber pentru plimbări individuale și cumpărături. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Ushuaia cu compania Aerolineas Argentinas, zbor AR 1890 (18:00 / 21:40). Denumirea „Ushuaia” provine din limbajul indienilor yámanas și înseamnă „golf care pătrunde spre vest”. Puține așezări din lume pot egala priveliștile incredibil de frumoase ale orașului către ghețurile bătute de vânturi de pe Canalul Beagle, către vârfurile glaciare ale lui Montres Martial și niciuna nu poate egala poziția la antipozi, unde drumurile lumii se sfârșesc și unde începe, într-un fel, frontiera Antarcticii. Ushuaia este așadar supranumită „țara de la capătul lumii”, fiind punctul de plecare spre Parcul Naţional Tierra del Fuego, Canalul Beagle și croazierele către Antarctica. Transfer pentru cazare în Ushuaia la Hotel Los Acebos 4* (sau similar 4*).
Ziua 5. Ushuaia – Parcul Naţional Tierra del Fuego – Canalul Beagle – Ushuaia- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Los Acebos 4* (sau similar 4*)
- Transport: autocar
- Obiective: Parcul Național Tierra del Fuego, Golful Ensenada, Lacul Roca, Golful Lapataia, Trenul „de la capătul lumii”, Canalul Beagle (opțional), Muzeul Maritim, Muzeul „Capătul Lumii”, Munții Olivia, Cinco Hermanos, Insula de los Lobos, farul „Ends of the World’s”, Insula Păsărilor
- Descriere: Mic dejun. În prima parte a zilei vom vizita Parcul Naţional al Ţinutului de Foc (Tierra del Fuego), unicul parc naţional din Argentina situat pe coasta oceanului, înfiinţat în anul 1960, care are o suprafaţă impunătoare de 63.000 de hectare, din care însă doar o mică parte este deschisă publicului pentru camping şi excursii pe munte, restul parcului fiind închis publicului, pentru scopuri ştiinţifice. Vieţuitoarele sălbatice din Parcul Naţional Tierra del Fuego sunt foarte variate şi uşor de depistat, parcul adăpostind aproximativ 90 specii de păsări, printre care Albatrosul cu sprâncene negre, condori, vânătorii de stridii, Gâsca de munte, Rața de iezer, Rayadito şi ciocănitori. Printre mamiferele cele mai obişnuite pot fi observate vidra, castorul şi vulpea argintie. Castorii, animale introduse în acest areal în secolul trecut s-au adaptat bine, iar construcţiile lor „de baraje” pe care le vom putea vedea, sunt adevărate minuni inginereşti. Vom avea prilejul de a vedea Golful Ensenada, Lacul Roca şi Golful Lapatania. Vom face apoi o călătorie palpitantă cu trenul „de la capătul lumii”, tren care pe vremuri transporta muncitorii la exploatările forestiere din zonă, ce a fost recondiţionat şi care astăzi oferă turiştilor o călătorie captivantă printre minunile naturale ale parcului. În continuarea zilei, dacă condiţiile meteo permit, vom putea face opţional, o croazieră pe Canalul Beagle, situat în sudul extrem al Americii de Sud, o strâmtoare care separă cea mai mare insulă a Arhipelagului Ţara de Foc, de celelalte insuliţe ale arhipelagului. Canalul cu o lungime de 240 km, în care cea mai îngustă porţiune ajunge la 5 km, a fost numit după vasul HMS Beagle cu care Charles Darwin a străbătut aceste locuri în timpul expediţiei Căpitanului Fitzroy. Peisajul care vi se va înfăţişa în continuare este format din Muzeul Maritim, fosta închisoare şi Muzeul „Capătul Lumii”, Munţii Olivia şi Cinco Hermanos, fermele Fique şi Tunnel şi Râul Encajonado. Veți naviga în jurul Insulei de los Lobos, ocazie cu care veți putea observa habitatul natural al mamiferelor marine. Croaziera va continua spre farul denumit „Ends of the World’s” şi spre Insula Păsărilor, unde veți putea admira cormorani, albatroşi şi alte specii de păsări marine. Întoarcere în Ushuaia pentru cină la un restaurant local și cazare la Hotel Los Acebos 4* (sau similar 4*).
Ziua 6. Ushuaia – El Calafate- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Lagos Del Calafate 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar, avion
- Obiective: Ushuaia, El Calafate, Punta Walichu, Peșterile Walichu, Lacul Argentino, centrul civic El Calafate
- Descriere: Mic dejun. Transfer la aeroport pentru plecarea spre El Calafate cu compania Aerolineas Argentinas, zbor AR 1897 (12:20 / 13:40). Oraşul vă va cuceri cu pitorescul său, fiind punctul de plecare spre grandiosul Parc Naţional „Los Glaciares”, aflat pe ţărmul imensului lac Argentino. Întâlnire cu ghidul local, alături de care vom vizita Punta Walichu, un sit arheologic situat la 8 km distanță față de oraș, unde vom afla mai multe amănunte despre oamenii care au trăit în această zonă, de la pictura preistorică în rocă până la Tehuelches, ultimul dintre popoarele care au locuit aici. De asemenea, vom obține informații despre peisajul, geologia, flora și fauna din zonă. Peșterile Walichu de pe malul albastrului Lac Argentino ne vor fascina, cu picturile rupestre vechi de peste 4000 de ani. Drumul străbate și străzile principale ale orașului vechi, arătându-ne construcțiile tipice timpurii ale pionierilor, precum și clădirile actualului centru civic. În continuarea zilei vom face un scurt tur panoramic de oraș, după care vom fi transferați pentru cazare la Hotel Lagos Del Calafate 4* (sau similar 4*).
Ziua 7. El Calafate- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Lagos Del Calafate 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Parcul Național Los Glaciares, Ghețarul Perito Moreno, Lacul Argentino (Brazo Rico)
- Descriere: Mic dejun. Dimineaţa ne vom îndrepta spre cel mai faimos gheţar al planetei: Gheţarul Perito Moreno, unul din cei 48 de gheţari care fac parte din Sistemul Glaciar al Sudului Patagonian, ce se află în Parcul Naţional Los Glaciares. Presiunea enormă a tonelor de zăpadă comprimă gheaţa deja existentă, conferindu-i o distinctă tentă albăstruie. O dată la câţiva ani, gheţarul blochează ca un dop Lacul Argentino, izolând complet braţul Branzo Rico al lacului, moment în care nivelul apei de pe Branzo Rico poate creşte cu până la 30 m, până când presiunea face gheţarul să cedeze, lăsând să curgă apa amestecată cu gheaţă, pământ şi resturi de piatră. Ultima oară acest fenomen s-a petrecut în anul 2004. Vom sosi în punctul principal de vizualizare al acestei fantastice formaţiuni glaciare, veche de peste 500 de ani, cu pereţi de gheaţă înalţi de 90 m şi o lăţime de 4 km, Perito Moreno fiind astăzi printre puţinii gheţari din lume în continuă creştere. Vom avea posibilitatea de a-i admira măreţia copleşitoare de pe ţărm, iar pentru cei care doresc, există opţional, posibilitatea de a naviga până în apropierea gheţarului. Întoarcere în El Calafate pentru cazare la Hotel Lagos Del Calafate 4* (sau similar 4*).
Ziua 8. El Calafate – Buenos Aires- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Howard Johnson Plaza 4* (sau similar 4*)
- Transport: Avion, autocar
- Obiective: El Calafate, Buenos Aires, „La Ventana” (opțional)
- Descriere: Mic dejun. Transfer la aeroport pentru plecarea cu compania Aerolineas Argentinas, zbor AR 1895 (13:30 / 16:30) spre Buenos Aires. Transfer pentru cazare la Hotel Howard Johnson Plaza 4* (sau similar 4*). Opţional, cină cu spectacol de tango argentinian la restaurantul „La Ventana”.
Ziua 9. Buenos Aires – Montevideo – Buenos Aires- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Howard Johnson Plaza 4* (sau similar 4*)
- Obiective: Buenos Aires, Montevideo (opțional), Piața Constituției, Catedrala Matriz, Pietonal Sarandi, Teatrul Solis, Piața Independenței, Monumentul Artigas, Mausoleul, 18 Iulie, Clădirea Congresului, Meadow, Monumentul Diligenței, Dealul Montevideo, Golful Montevideo, Fortul Colonial, Parcul Bătăliei, Obeliscul, Monumentul Vagonului, stadionul (1930), Carrasco, plajele din Montevideo
- Optionale: Montevideo
- Descriere: Mic dejun. Timp liber la dispoziţie sau opţional, excursie de o zi la Montevideo. Transfer în port pentru îmbarcarea pe ferry-boat-ul spre Montevideo, unde veți porni într-un tur panoramic al capitalei Uruguayului, numită şi „Elveţia Sud-Americii”, care va include partea veche a oraşului, Piaţa Constituţiei cu Catedrala Matriz, cea mai veche clădire publică din oraş, Paetonal Sarandi, stradă pitorească colonială cu diverse magazine de suveniruri şi restaurante, Teatrul Solis, Piaţa Independenţei cu Monumentul Artigas (Erou Naţional), Mausoleul, principala stradă comercială 18 Iulie, Clădirea Congresului, Meadow şi Monumentul Diligenței. Veți urca apoi pe Dealul Montevideo pentru a admira o frumoasă privelişte panoramică a Golfului Montevideo şi pentru a vedea fostul Fort Colonial. Turul panoramic va continua cu Parcul Bătăliei, Obeliscul, Monumentul Vagonului, stadionul de fotbal, unde s-a organizat primul campionat de fotbal în anul 1930, zona rezidenţială Carrasco’s şi cu trecerea în revistă a plajelor ce „înlănţuie” oraşul. Întoarcere la Buenos Aires pentru cazare la Hotel Howard Johnson Plaza 4* (sau similar 4*).
Ziua 10. Buenos Aires – Puerto Iguazu – Foz do Iguazu- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Viale Cataratas 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar, avion
- Obiective: Buenos Aires, Puerto Iguazu, Parcul Național Iguazu (Argentina), cascadele San Martin, Garganta del Diablo, trenul ecologic, Foz do Iguazu
- Descriere: Mic dejun la pachet. Transfer la aeroport pentru plecarea cu compania Argentina Aerolineas, zbor AR 1776 (08:50 / 10:45) spre Puerto Iguazu, oraş situat la graniţa cu Argentina şi Paraguay, renumit datorită cascadelor spectaculoase. Cascadele Iguazu şi-au primit numele din limba băştinaşilor Guarani, denumire ce se poate traduce prin „apă mare”. Mare este însă un cuvânt mic pentru a descrie grandoarea acestor cascade care vă vor face să vă simţiţi insignifianţi în comparaţie cu forţa pe care o degajă. Iguassu este o serie de 275 de cascade ce se întinde pe o distanţă de aproape 3 km şi care, într-o perioadă normală din an, are debitul de 1800 m3 / sec. Volumul de apă al cascadei depăşeşte în medie 10 mil. de l / sec., iar în anumite perioade din sezonul ploios Iguazu devine cea mai mare cascadă din lume, ca debit de apă fiind întrecută doar la media anuală de cascada Niagara. Deoarece este într-adevăr o minune a naturii, în anul 1986 UNESCO a adăugat întreaga zonă a cascadelor pe lista Patrimoniului Mondial Natural. După sosire, vom vizita partea argentiniană a cataractelor Iguazu, care combină întreaga esenţă a Parcului Naţional Iguazu, atât prin spectacolul de neegalat al cascadelor San Martin şi Gargata do Diablo, în traducere Gâtlejul Diavolului, cea mai înaltă parte a cascadei, cât şi prin aventura în sine a traseului. Accesul dinspre partea argentiniană este facilitat de trenul ecologic al pădurii tropicale, care ne va duce la diferite pasarele. Dintre toate cascadele Iguazu, La Gargata do Diablo este cea mai impresionantă şi demarcă graniţă dintre Argentina şi Brazilia. Cazare în Foz do Iguazu la Hotel Viale Cataratas 4* (sau similar 4*).
Ziua 11. Foz do Iguazu – Iguazu Falls – Foz do Iguazu- Masa: Mic dejun, dejun
- Cazare: Hotel Viale Cataratas 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Parcul Național Iguazu (Brazilia), Iguazu Falls, punct panoramic + lift, zbor cu elicopterul (opțional)
- Descriere: Mic dejun. În această zi vom vizita partea braziliană a cataractelor Iguazu, intrând în Parcul Naţional, înscris şi el în Patrimoniul Natural Mondial UNESCO, străbătând un drum spectaculos de aprox. 1 km, prin pădurea tropicală, pe cărări şi poduri printre cascade, până vom ajunge în punctul cel mai apropiat de marea cădere de apă. Pentru a evita efortul şi întoarcerea pe acelaşi drum, vom reveni la drumul principal folosind un lift special amenajat pentru acest lucru. Doritorii vor putea efectua la fața locului un zbor de agrement cu elicopterul pentru o vedere panoramică unică asupra cascadelor, prilej de a admira de sus atât partea braziliană, cât şi partea argentiniană a cascadei. Dejun la un restaurant local. Cazare în Foz do Iguazu la Hotel Viale Cataratas 4* (sau similar 4*).
Ziua 12. Foz do Iguazu- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Viale Cataratas 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Barajul Itaipu (opțional), Rafain Churrascaria + spectacol latino (opțional)
- Descriere: Mic dejun. Dimineața, opțional vizită la Barajul Itaipu, al doilea cel mai mare baraj hidroelectric din lume (depășit în anul 2012 de barajul Trei Chei din China), unde veți putea vedea cea mai mare hidrocentrală în funcțiune de pe glob, 12.600 MW, construită în parteneriat cu Paraguayul pe Râul Parana, pentru al cărei proiect a fost necesară inundarea unei mari părți a junglei care făcea parte din Parcul Național. Considerată ca fiind una dintre cele „7 minuni ale lumii moderne”, Itaipu poate asigura întregul necesar de energie electrică al Paraguayului și al Braziliei de Sud. Întoarcere la Iguassu unde vă propunem opțional, cină bufet la Rafain Churrascaria care include peste 200 de feluri de mâncare, inclusiv carne la grătar, salate, specialități argentiniene și braziliene și o mulțime de deserturi. Spectacolul cu muzică și dansuri din America Latină, cu demonstrații de capoeira și multe alte surprize este de neratat! Cazare la Hotel Viale Cataratas 4* (sau similar 4*).
Ziua 13. Iguassu Falls – Rio de Janeiro- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Windsor Excelsior 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar, avion
- Obiective: Iguassu Falls, Rio de Janeiro, Golful Guanabara
- Descriere: Mic dejun. Transfer la aeroport pentru plecarea cu compania Latam Airlines, zbor LA 3685 (14:30 / 16:20) spre Rio de Janeiro. Sosire în metropola situată între plajele Atlanticului și munte, în Golful Guanabara, care nu contenește să fascineze turiștii de pretutindeni prin frumusețea sa, a plajelor, monumentelor și atracțiilor sale turistice. Transfer pentru cazare la Hotel Windsor Excelsior 4* (sau similar 4*).
Ziua 14. Rio de Janeiro- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Windsor Excelsior 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Corcovado, Pădurea Tijuca, Lacul Rodrigo de Freitas, statuia Hristos Mântuitorul, Niteroi, Sugar Loaf (vedere), Laguna Rodrigo de Freitas, Golful Guanabara, Palatul Guanabara, Parcul Flamengo, Catedrala San Sebastian, Biserica Candelaria, Mănăstirea Sao Bento, Arcul Lapa, Biblioteca Națională, Teatrul Municipal, Muzeul de Artă, Maracana, Sambadrome, Ipanema, Vidigal, Leblon, Copacabana
- Descriere: Mic dejun. În prima parte a zilei vom face o incursiune pe Muntele Corcovado. Ascensiunea pe Muntele Corcovado va începe printr-o plimbare cu un trenuleţ special prin pădurea tropicală Tijuca, de-a lungul lacului Rodrigo de Freitas, după care vom urca 220 trepte către simbolul incontestabil al oraşului, renumita statuie a Mântuitorului Iisus Hristos. Monumentul a fost recent selecţionat ca făcând parte din cele „7 minuni ale lumii moderne”. Statuia este cea mai mare dintre statuile realizate în stil Art Deco şi în acelaşi timp a 5-a ca dimensiune din întreaga lume cu cei 30,5 m înălţime, reprezentându-l pe Iisus. De pe platforma situată la o altitudine de 710 m deasupra nivelului mării, vom admira priveliştile spectaculoase pe care le oferă Rio de Janeiro, oraşul Niteroi care se află vis-a-vis, dincolo de Golful Guanabara, Dealul Sugar Loaf, Laguna Rodrigo de Freitas, Oceanul Atlantic şi plajele din sudul oraşului. Apoi, alături de ghidul local, vom porni într-un tur panoramic al celei mai frumoase metropole din lume, prilej cu care vom admira Golful Guanabara, Palatul Guanabara, reşedinţa guvernatorului statului, centrul şi cartierul de afaceri, Parcul Flamenco, Catedrala San Sebastian, Biserica Candelaria, Mănăstirea Sao Bento, Arcul Lapa, Biblioteca Naţională, Teatrul Municipal, Muzeul de Artă, Maracana, cel mai mare stadion de pe glob, Sambadrome, locul de desfăşurare al Carnavalului de la Rio şi renumitele plaje Ipanema, Vidigal, Leblon şi Copacabana. Cazare la Hotel Windsor Excelsior 4* (sau similar 4*).
Ziua 15. Rio de Janeiro – Frankfurt- Masa: Mic dejun, în avion
- Transport: Avion
- Obiective: Sugar Loaf, Praia Vermelha, Morro da Urca, Golful Botafogo, Golful Guanabara, Frankfurt
- Descriere: Mic dejun. Dimineața, timp liber pentru plimbări și ultimele cumpărături. Camerele vor putea fi păstrate până la ora check-out-ului (ora 12:00). În continuarea zilei vom urca pe Sugar Loaf și vom lua telecabina din Praia Vermelha către Muntele Urca: telecabina va face oprire la Morro da Urca, unde este un punct de belvedere către Golful Botafogo şi apoi la o altitudine de 400 m deasupra nivelului mării în vârful dealului Sugar Loaf, denumit astfel datorită asemănării cu o căpăţână de sfeclă de zahăr, de unde vom avea o altă privelişte minunată asupra oraşului şi a Golfului Guanabara. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Frankfurt cu compania Lufthansa, zbor LH 501 (15:40 / 06:55).
Ziua 16. Frankfurt – Bucureşti- Masa: In avion
- Transport: Avion
- Descriere: Sosire la Frankfurt la ora 06:55, de unde se va pleca spre Bucureşti cu zborul LH 4098 (10:45 / 14:05).