Porniți într-un circuit fascinant în Kenya, îmbinând emoția safari-urilor în cele mai cunoscute rezervații și parcuri naționale africane cu un sejur de vis pe plajele din Diani Beach, la Oceanul Indian. De la agitația cosmopolită a orașului Nairobi la peisajele vulcanice din Parcul Național Amboseli, cu silueta semeață a muntelui Kilimanjaro pe fundal, de la Lacul Naivasha și Insula Crescent la spectacolul fabulos al faunei din Rezervația Masai Mara și Parcul Național Tsavo Est, veți trăi experiența autentică a Africii sălbatice. Încheiați-vă vacanța în Kenya cu zile de relaxare pe nisipul alb din Diani Beach, scăldat de apele turcoaz ale Oceanului Indian, un mix perfect de aventură, natură și plajă, ideal pentru cei care caută un safari complet și o escapadă exotică de neuitat.
Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre prin Kenya Safari și Sejur la Plajă
Va invitam Vă invităm să descoperiţi mai multe detalii despre circuitul: Kenya Safari și Sejur la Plajă
Info insotitor: român și ghizi locali
Obiective natura: Lacul Naivasha, Rezervaţia Masai Mara, Parcul Național Amboseli, Plaja Diani, Oceanul Indian
Obiective arta: Nairobi, Muzeul Karen Blixen, Mombasa
Obiective traditii: Vizită în satul tradiţional de Masai
Obiective distractii: Giraffe Centre” - Centrul de conservare a girafelor Rotschild, Safari în rezervaţia Masai Mara, Safari cu balonul deasupra Masai Mara, Safari în Parcul Național Amboseli
Info tarif:
1750 EURO + 2890 USD / loc în cameră dublă;
Supliment single: 880 USD
tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup de 15 turişti; pt. 10-14 turişti, tariful se va majora cu 190 euro/pers.
Nr minim de turisti: 15
Ghizi: Însoţitor al Agentiei noastre
Ghizi locali
Mese: Mic dejun: 3
Pensiune completă: 4
All Inclusive: 4
PROGRAMZiua 1. Bucureşti – Istanbul – Nairobi- Masa: În avion
- Cazare: Hotel Tamarind Tree 4* (sau similar 4*)
- Transport: Avion
- Descriere: Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 10:00 (în fața ghişeului de îmbarcare al companiei Turkish Airlines). Plecare spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 1042 (12:55 / 14:25), de unde se va pleca spre Nairobi cu zborul TK 607 (18:40 / 01:25).
Ziua 2. Nairobi- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Tamarind Tree 4* (sau similar 4*)
- Transport: Avion, vehicule 4x4
- Obiective: Muzeul Karen Blixen
Ngong Hills al lui Karen
Centrul de conservare a girafelor Rotschild
- Descriere: Sosire în Kenya, „bijuteria Africii de Est”, o țară monument, cu peste 50 de parcuri și rezervații naturale, cu cele mai frumoase plaje de pe continent și chiar 6 parcuri marine în Oceanul Indian. Populația Kenyei este de asemenea fascinantă, cu peste 40 de triburi, fiecare dintre acestea având propria cultură și limbă, cei mai faimoși fiind localnicii înalți, îmbrăcați în roșu din tribul Masai, care au încă o viață semi-nomadă. După formalitățile de viză de pe aeroportul din Nairobi vom fi transferați pentru cazare la Hotel Tamarind Tree 4* (sau similar 4*). Mic dejun. După o bine meritată odihnă vom porni într-un tur de oraș și o vizită la Muzeul Karen Blixen, faimoasa scriitoare daneză a romanului „Out of Africa”, ecranizat sub același nume. Casa unde a locuit scriitoarea, grădinile, pădurea din apropiere și dealul Ngong au servit ca decoruri pentru celebrul filmul premiat cu Oscar. Ne vom emoționa cu siguranță la vederea iubitului Ngong Hills al lui Karen, pe care l-a onorat prin cunoscuta frază „I had a farm in Africa at the foot of the Ngong Hills” - „Am avut o fermă în Africa la poalele dealurilor Ngong”. În continuarea zilei vom putea interacționa cu girafele de la „Giraffe Centre” - Centrul de conservare a girafelor Rotschild, specie aflată pe cale de dispariție, situat în apropiere, unde vom trăi bucuria unui moment unic, acela de a le hrăni girafele din palmă. Va urma apoi o întâlnire tandră cu giganții blânzi ai savanei la Elephant Orphanage, unde vom descoperi poveștile puilor de elefant salvați și îngrijiți cu devotament, o experiență emoționantă care atinge sufletul. Un început perfect pentru o călătorie care promite să vă atingă toate simțurile. Cazare la Hotel Tamarind Tree 4* (sau similar 4*).
Ziua 3. Nairobi – Lacul Naivasha – Insula Crescent – Rezervația Masai Mara- Masa: Pensiune completă
- Cazare: Mara Chui Lodge (sau similar)
- Transport: Vehicule 4x4
- Obiective: Safari cu barca pe lacul Naivasha
safari la pas pe Crescent Island
- Descriere: Mic dejun. Dimineața vom porni într-o primă aventură spre inima sălbăticiei africane. Prima oprire va fi la spectaculosul Lac Naivasha, o oază de liniște în mijlocul Văii Marelui Rift. Vom explora lacul într-un boat safari relaxant, plutind printre hipopotami și o varietate uimitoare de păsări exotice. Vom porni apoi într-un walking safari unic pe Insula Crescent, o rezervație privată, unde vom păși la propriu printre zebre, antilope, gazele și girafe. Aici nu există prădători, așa că ne vom putea bucura în voie de apropierea faunei într-un peisaj de poveste. În continuarea zilei ne vom îndrepta spre inegalabila Rezervație Masai Mara, cea mai celebră din Kenya, trecând prin panoramele dramatice ale Văii Marelui Rift și prin orașul Narok, centrul cultural și administrativ al regiunii. Pe traseu, vom avea un dejun la un restaurant local, în timp ce vom povesti impresii, așteptând cu nerăbdare spectacolul naturii care urmează. În Rezervația Masai Mara, considerată unul dintre cele mai prețioase sanctuare ale vieții sălbatice, vom avea ocazia să asistam la un spectacol uimitor oferit de natură. Aici se află una dintre cele mai mari concentrații de animale sălbatice din Africa, iar safari-ul ne va oferi ocazia să admirăm și să fotografiem adevăratele „vedete” ale savanei: rinoceri negri, elani, zebre, gheparzi (cheetah), hiene pătate, girafe, șacali cu spinarea neagră, maimuțe și multe alte sălbăticiuni. Pentru cei care doresc să descopere viața locală, opțional vom putea lua parte la o experiență culturală autentică: vizita într-un sat tradițional Masai, unde vom cunoaște un trib care a păstrat nealterate valorile, portul și stilul de viață de secole. Cină și cazare la Mara Chui Lodge (sau similar), în mijlocul savanei africane, acolo unde ziua se încheie cu sunetele nopții africane și unde cerul devine o boltă plină de stele.
Ziua 4. Rezervaţia Masai Mara- Masa: Dejun la pachet, pensiune completă
- Cazare: Mara Chui Lodge (sau similar)
- Obiective: Safari in Rezervația Naționala Masai Mara
- Optionale: Safari cu balonul deasupra Rezervaţiei Masai Mara
Vizita în satul tradiţional de Masai
- Descriere: Ne vom trezi în inima savanei, unde ziua va începe cu promisiunea unei aventuri de neuitat, căci veți avea ocazia să trăiți un moment cu adevărat magic: un safari cu balonul cu aer cald deasupra Rezervației Masai Mara (opțional). Imaginați-vă cum veți pluti lin deasupra peisajului african, în timp ce turma de zebre, girafe și elefanți se mișcă sub dumneavoastră, iar lumina soarelui pictează totul în aur. Mic dejun. Întreaga zi va fi dedicată explorării Rezervației Naționale Masai Mara, una dintre cele mai spectaculoase destinații de safari din lume. Vom porni în căutarea marilor protagoniști ai vieții sălbatice africane: lei impunători, gheparzi agili, hipopotami relaxați, girafe grațioase, elefanți majestuoși și multe alte sălbăticiuni. Cu puțin noroc, vom putea fotografia și alte prezențe impresionante: rinoceri negri, hiene pătate, șacali cu spinarea neagră, elani, zebre și o diversitate amețitoare de păsări. În mijlocul naturii, ne vom bucura de un dejun picnic, într-un cadru idilic, învăluiți de sunetele autentice ale savanei. Seara ne întoarcem pentru cină și cazare la Mara Chui Lodge (sau similar), unde ne vom relaxa și vom retrăi momentele zilei sub cerul înstelat al Africii.
Ziua 5. Rezervația Masai Mara – Nairobi- Masa: Mic dejun, cina
- Cazare: Hotel Tamarind Tree 4* (sau similar 4*).
- Transport: Masini 4x4
- Descriere: Mic dejun. În această zi vom lăsa în urmă câmpiile nesfârșite ale rezervației Maasai Mara, unde răsăritul pictează cerul în nuanțe de foc, iar siluetele zvelte ale antilopelor dispar printre ierburile aurii. Ne vom deplasa spre Nairobi, traversând ținuturile pitorești ale Văii Marelui Rift, o regiune spectaculoasă, cu peisaje dramatice, sate tradiționale și plantații întinse de ceai și cafea. Pe traseu vom face scurte opriri panoramice care oferă prilejul perfect pentru fotografii și ultimele priviri asupra Africii sălbatice. Sosire în Nairobi în cursul după-amiezii și cazare la Hotel Tamarind Tree 4* (sau similar 4*). Cină la restaurantul „Carnivore”, o experiență culinară memorabilă, un simbol al spiritului kenyan. Într-o atmosferă vibrantă, cu muzică și miresme îmbietoare, veți savura un adevărat festin african: frigărui uriașe de carne friptă pe cărbuni, servite direct de pe sulițele bucătarilor.
Ziua 6. Nairobi – Parcul Național Amboseli- Masa: Pensiune completă
- Cazare: Penety Resort Amboseli (sau similar).
- Transport: Vehicule 4x4
- Obiective: Safari în Parcul Național Amboseli
- Descriere: Mic dejun. Dimineața ne vom îndrepta către Parcul Național Amboseli, al doilea cel mai popular parc național din Kenya, după Rezervaţia Masai Mara. Populația din regiunea parcului o reprezintă masaii care se ocupă în special cu creșterea vitelor și nu acceptă vânători străini în apropiere, motiv pentru care animalele sălbatice din parc se află în siguranță. Astfel s-a reușit păstrarea populației de elefanți africani, care sunt în prezent în număr de aprox. 800. Din acest parc se poate vedea Vârful Kibo, cel mai înalt pisc din masivul Kilimanjaro (5.895 m), care se află la 340 km sud de Ecuator, la granița dintre Tanzania și Kenya. După cazare și dejun vom începe un safari în parcul renumit prin turmele mari de elefanţi de pe teritoriul său. Cină şi cazare la Penety Resort Amboseli (sau similar).
Ziua 7. Parcul Național Amboseli – Parcul Național Tsavo Est – Parcul Național Amboseli- Masa: Pensiune completă
- Cazare: Penety Resort Amboseli (sau similar).
- Transport: Vehicule 4x4
- Obiective: safari in Parcul Național Amboseli si Parcul Național Tsavo Est
- Descriere: Mic dejun. Ziua va începe cu un safari în Parcul Național Amboseli situat la poalele Muntelui Kilimanjaro, în sudul Kenyei, la granița cu Tanzania, unul dintre cele mai spectaculoase parcuri de safari din Africa. Peisajul este dominat de silueta impunătoare a Muntelui Kilimanjaro, cel mai înalt vârf al continentului, care veghează asupra câmpiilor pline de viață. Parcul este celebru pentru turmele masive de elefanți, considerate printre cele mai fotografiate din lume, dar și pentru varietatea impresionantă de faună: lei, gheparzi, bivoli, hipopotami, girafe, zebre, antilope și peste 400 de specii de păsări. Vegetația alternează între mlaștini verzi alimentate de izvoare subterane și întinderi aride de praf vulcanic, creând contraste dramatice. Dejun la lodge, după care ziua va continua cu un safari în cel mai mare parc din Kenya, Parcul Național Tsavo Est, care acoperă peste 13.700 km², considerat o regiune vastă, roșiatică și nedomolită a extremelor. Solul vulcanic dă peisajului o culoare de foc, iar vegetația semiaridă oferă un cadru perfect pentru observarea faunei. Aici trăiesc renumiții „elefanți roșii ai Tsavo”, acoperiți de praful ocru al savanei, dar și numeroase alte specii: lei, leoparzi, rinoceri negri, girafe, zebre, impale și babuini. Printre reperele naturale se numără Râul Galana, care taie parcul în două, și spectaculosul Mundanda Rock, un punct panoramic de unde se pot admira întinderile nesfârșite ale savanei. Întoarcere pentru cină şi cazare la Penety resort Amboseli (sau similar).
Ziua 8. Parcul Național Amboseli – Mombasa – Diani Beach- Masa: All Inclusive
- Cazare: Leopard Beach Resort & Spa Diani Beach 4* (sau similar 4*).
- Transport: tren, autocar
- Optionale: `
- Descriere: Mic dejun. În această zi ne vom îndrepta cu trenul SGR spre Mombasa de unde vom fi transferați pentru a ajunge la Plaja Diani. Deși Kenya este celebră pentru parcurile sale naționale și pentru viața sălbatică, aceasta găzduiește de asemenea unele dintre cele mai bune plaje ale continentului. Oceanul Indian cu ape calde, în nuanțe variate de verde și albastru mângâie nisipul fin al plajei Diani străjuită de palmieri. Recifele de corali protejează plaja de valuri grele, creând condiții perfecte pentru înot sau snorkeling. Cazare în regim All Inclusive la Leopard Beach Resort & Spa Diani Beach 4* (sau similar 4*).
Ziua 9. Diani Beach- Masa: All Inclusive
- Cazare: Leopard Beach Resort & Spa Diani Beach 4* (sau similar 4*).
- Descriere: Mic dejun. Zi liberă dedicată relaxării la plajă sau pentru activități individuale. Cazare în regim All Inclusive la Leopard Beach Resort & Spa Diani Beach 4* (sau similar 4*).
Ziua 10. Diani Beach- Masa: Mic dejun
- Cazare: Leopard Beach Resort & Spa Diani Beach 4* (sau similar 4*).
- Optionale: vizitarea oraşului Mombasa
- Descriere: Mic dejun. Zi liberă dedicată relaxării la plajă sau opţional, vizitarea oraşului Mombasa, cufundat în istorie și în același timp, un oraș port comercial, fascinant și cosmopolit. Adevărata inimă a orașului se află în vechiul oraș exotic, printre străzile înguste și arhitectura arabă. Aici atmosfera este întotdeauna încărcată de aromele mirodeniilor. În acest oraș toată lumea este bine-venită și absorbită rapid în acest amestec cultural. Moschei, temple hinduse și biserici creștine înconjoară străzile care abundă de toate culturile lumii. Se va vizita Fort Jesus, unul dintre cele mai importante monumente istorice ale orașului, care, timp de secole, a fost scena unor violente bătălii date pentru cucerirea conducerii orașului. În partea veche a orașului veți putea admira minunate exemple de arhitectură arabă. Cazare în regim All Inclusive la Leopard Beach Resort & Spa Diani Beach 4* (sau similar 4*).
Ziua 11. Diani Beach – Mombasa – Istanbul- Masa: all inclusive
- Transport: Autocar, avion
- Descriere: Mic dejun. Ultima zi va fi dedicată relaxării sub soarele cald al Oceanului Indian. Cazare în regim All Inclusive la Leopard Beach Resort & Spa Diani Beach 4* (sau similar 4*). Beneficiați de late check-out, pentru a vă bucura în tihnă de plajă, de ultimele băi în ocean sau de o cină romantică cu briza serii. Seara, la ora 23:00, transfer la aeroportul din Mombasa pentru zborul spre Istanbul.
Ziua 12. Mombasa – Istanbul – Bucureşti- Masa: in avion
- Transport: avion
- Descriere: Din Mombasa vom pleca cu compania Turkish Airlines, zbor TK 574 (03:10 / 10:30) spre Istanbul, de unde vom pleca spre București cu zborul TK 1039 (13:20 / 14:35).